Kontakt Flappe öffnen
Compania

Responsabilitate Socială

cargo-partner urmărește o strategie globală de CSR bazată pe cei trei piloni de sustenabilitate: ecologică, economică și socială. Conducerea noastră consideră gândirea orientată spre viitor pentru generațiile viitoare drept un aspect esențial al oricărei activități de afaceri. Pentru cargo-partner, responsabilitatea socială înseamnă obligația de a crea îmbunătățiri durabile dincolo de frontierele naționale și culturale.

Procedurile noastre riguroase de asigurare a calității garantează că lucrăm numai cu transportatori care îndeplinesc cele mai înalte standarde în ceea ce privește tehnologia transportului ecologic. În plus, sponsorizăm inițiative de cercetare pentru proiectarea și implementarea de noi tehnologii, cum ar fi avioanele eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și camioanele electrice. Accentul nostru pe sustenabilitate este evidențiat de sponsorizarea și susținerea a numeroase proiecte sociale și de mediu în toată lumea.

Sistem fotovoltaic la sediul nostru principal

Sistemul fotovoltaic de la sediul nostru principal din apropierea Aeroportului Viena este alcătuit din 1.400 de panouri fotovoltaice distribuite pe o suprafață de acoperiș de 4.000 de metri pătrați și care asigură o sursă de energie de 350 kWp.

Centrul de zi Jugend Eine Welt din Nitra, Slovacia

La centrul de zi din Nitra, Slovacia, Surorile Don Bosco se ocupă de copiii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani împreună cu mamele lor. Cu sprijinul cargo-partner și al organizației umanitare Jugend Eine Welt, acest proiect oferă copiilor și familiilor acestora din comunitățile locale Roma și Sinti șansa unei educații mai bune și a unor noi perspective pentru viitor.

Proiectul „Blended Wing Body”

CEO-ul cargo-partner, Stefan Krauter, a sponsorizat un proiect în domeniul aviației pentru construirea unei aeronave fără ampenaje (BWB) cu un total de 500.000 € pe parcursul a 5 ani. Această geometrie unică a aeronavei reduce rezistența aerodinamică, crescând eficiența consumului de combustibil cu aproximativ 25%.

Proiectul școlii Jugend Eine Welt din Qartaba, Liban

cargo-partner susține extinderea unei școli primare administrată de surorile Don Bosco din Qartaba, un sat mic din apropierea graniței siriene din Liban. Pe lângă copiii din Liban, școala este frecventată de peste 100 de copii ai refugiaților sirieni. Mulțumită extinderii, începând cu toamna anului 2017, școala oferă suficient spațiu pentru un total de 325 de copii, din care cel puțin 250 copii sunt refugiați sirieni.

Reciclarea creativă („upcycling”) a prelatelor camioanelor uzate

În colaborare cu tag.werk, un program de angajare a tinerilor, al organizației internaționale de caritate Caritas din Graz, Austria, oferim prelatelor noastre vechi șansa de a începe o viață nouă. Pe lângă reciclarea prelatelor care nu mai sunt necesare, acest proiect oferă locuri de muncă pentru tineri într-un mod simplu și nebirocratic. După ce prelatele sunt spălate, tăiate și cusute, acestea sunt gata să-și înceapă o viață nouă sub formă de genți de umăr și genți pentru cosmetice moderne.

Atelier de construire a unui cuptor de pâine în Bhutan

cargo-partner a asigurat toate serviciile de logistică pentru un proiect de construire a cuptoarelor durabile, organizat de Asociația Bhutan Network în colaborare cu constructorul austriac de cuptoare Christof Bader. Christof Bader s-a deplasat la Bhutan pentru a le arăta studenților locali cum să construiască cuptoare de pâine complet funcționale din materiale disponibile la nivel local. Această inițiativă importantă consolidează dezvoltarea regională și artizanatul.

Spitalul Jugend eine Welt din Damasc, Siria

Surorile Don Bosco conduc „Spitalul italian” din capitala siriană Damasc de peste 100 de ani. Din 2011, accentul central al spitalului a fost asigurarea tratamentului pentru sirienii răniți în război. cargo-partner a donat spitalului peste 30.000 €, care au fost utilizați pentru a realiza intervenții chirurgicale de urgență, a cumpăra medicamente și a asigura suportul financiar de bază angajaților spitalului.

Transport de ajutor umanitar în Kasama, Zambia

cargo-partner a sponsorizat un transport de ajutor umanitar la un centru de zi pentru orfani din Kasama, Zambia. Centrul este condus de surorile congregației religioase „Copilul Isus” și include asigurarea de hrană, îmbrăcăminte, medicamente și educație.